Noi oamenii suntem o specie aparuta intr-o vreme in care resursele erau limitate, iar pericolele erau omniprezente si pandeau la tot pasul. In aceste conditii, inclinatia fireasca care s-a format a fost de a coopera, colabora si de a impartasi.
In momentul in care exista resurse multe si pericole putine, aceasta inclinare naturala este bulversata si a intrat in dificultate. Cand avem putin, tindem sa fim deschisi sa colaboram si sa impartim ce avem. Atunci cand suntem prosperi si avem mult, culmea, devenim mai preocupati sa protejam ce am acumulat. Paradoxal si nu prea, cu cat avem mai mult, cu atat gardul este mai inalt, mai perfectionat sistemul de securitate si cu atat mai putin suntem dispusi sa impartim din bunastarea sau informatiile noastre. Dorinta noastra de mai mult creste, si in combinatie cu reducerea relatiilor si comunicarii cu “oamenii de rand” incep sa ne rupa de realitate.
Mediul in care ne ducem viata, sistemul educational, mediul de afaceri, societatea, mediul politic, sistemul media sunt ghidate de un nou set de valori – un sistem de valori artificial, bazat pe concurenta si performanta prost inteleasa guvernate de dopamina, care ne recompenseaza realizarile individuale, in detrimentul valorilor cooperarii, relationarii, comunicarii.
Valorile cooperarii, crearii de legaturi de incredere si loialitate, bunastarii colective, impartasirii, sunt recompensate de serotonina si oxitocina. Asta duce la un dezechilibru periculos un favoarea dopaminei.
Acest dezechilibru este responsabil de crizele pe care le traim la nivel individual, corporatist si chiar global. Efectul combinat al eforturilor politicienilor, oamenilor de afaceri si nu numai de a prezerva sistemele existente nu fac decat sa accentueze acest dezechilibru si sa ne introduca intr-un cerc vicios. Astfel sanatatea, educatia, stabilitatea economica, politica sunt in pericol.
Istoria ne arata ca daca aceste dezechilibre nu sunt corectate metodic, sistematic, pas cu pas, dezechilibrele se vor autocorecta brusc, agresiv, dureros.
