Astazi, poate mai mult ca oricand, are loc la noi, si nu numai, un colaps catastrofal al sentimentului de comuniune sociala. Colaps tradus si vizibil prin pusee grotesti de liberalism, combinate cu socialism si democratie, intr-un melanj irational, anarhic, balcanic, dambovitean, destructurat si destructurant. Acest amestec bizar il vedem atat in viata politica, cat si cea sociala, dar si mai bine vizibil in existenta privata. Dincolo de orice opinii si optiuni religioase si politice, dincolo de coloratura strident etnica, dincolo de starea sociala greu de descris si modelat in Romania, oamenii au datoria, si repet , datoria primordiala de a colabora eficient unii cu altii , pe terenul solutionarii marilor probleme care le definesc existenta.
Individul centrifug este o anomalie, o aberatie, o monstruozitate. Individul nu poate progresa, evolua, decat ca parte a unui intreg, care poate fi familia, colegii, prietenii, echipa, patria, umanitatea. Doar ca parte activa a intregului, individul poate evolua si aspira catre punctul culminant al devenirii sale, afirmandu-se ca personalitate justificata si justificanta.
Omul are datoria sa evite orice individualism patologic si de a colabora intru progres, in conformitate cu vectorii generati de sentimentul de comuniune sociala, sentiment alimentat de o energie psihica superioara, proprie fiintei umane nepervertite si nedegenerate. Solidaritatea umana este campul de forte care face posibila existenta elevata, evolutia, progresul, succesul real.
