Ce este dilema pășunilor comune

Dependența indivizilor reprezintă , probabil, trăsătura fundamentală a socialului. În multe împrejurări, actele fiecăruia din noi nu depind numai de propriile eforturi, dar si de acțiunile celorlalți.

Această interdependență este cel mai invocat argument  pentru a funda ideea de stat: în lipsa statului, interesele indivizilor se ciocnesc violent. Fiecare urmărește scopuri personale și e oricând dispus să-și clădească bunăstarea pe nefericirea celorlalți. Statul constituie, singura instanță care poate  armoniza în oarecare măsură interesele divergente, asigurând o stare de pace socială . Pe de altă parte, societatea nu poate prospera decât  dacă fiecare își urmărește cu tenacitate interesul propriu. Nimeni nu lucrează în folosul altuia decât dacă, făcând lucrul acesta, își atinge și scopurile lui. Societatea nu trebuie să pună stavilă realizării intereselor individuale: complementaritatea acestora îngăduie indivizilor să fie egoiști, dar totodată, prin aceasta chiar, altruiști.

În psihologia socială se dezvoltă studiul jocurilor experimentale (gen dilema prizonierului) ca paradigmă de cercetare a contradicțiilor din interesele colective. Psihologii sociali au înțeles că există situații de pură cooperare, în care interesul grupului şi cel  al individului coincid, după cum există situații de competiție pură, în care ceea ce câștigă un  participant pierde celălalt. Au înțeles, de asemenea, că foarte frecvente sunt așa-numitele situații cu motive mixte, în care individul poate alege între comportamente motivate divers – interesul personal, interesul altuia sau al grupului ca întreg.

Una din poveștile majore a dilemelor sociale e tragedia păşunilor comune. A fost și este  folosita în discuţia despre suprapopulare. Exemplul este al unei pasuni comune utilizata, sa zicem, de locuitorii unui sat.  Daca fiecare persoană isi măreste propria turma, aceasta genereaza supra-păscut şi epuizarea resursei. S-a ajuns la concluzia mai degrabă sumbră că oamenii vor epuiza inevitabil orice rezervă comună de resurse pe care oamenii nu pot fi împiedicaţi s-o folosească.

Aceasta este o întrebare interesantă pe care orice om de ştiinţă trebuie s-o pună: chiar e adevărat că oamenii vor epuiza de fiecare dată resursele comune? Aşa că au fost analizate mii de cazuri de oameni care foloseau în comun diferite resurse, bazine de apă, resurse forestiere, de peşte, pasuni, etc. Ce s-a descoperit este că da, caz după caz, oamenii au distrus resursele comune de care depindeau. Dar au fost descoperite şi situaţii în care oamenii au scăpat din dilema prizonierului. De fapt, tragedia păşunilor e o dilemă a prizonierului multi-player. Ea spune in esență că oamenii sunt prizonieri numai dacă se consideră astfel. Evadează și devin liberi creând instituţii pentru acţiune colectivă. Şi s-a descoperit, foarte interesant, că în cazul instituţiilor care funcţionează, există un număr de principii comune de concepţie. Şi aceste principii par să lipsească în instituţiile care nu funcţionează.

În biologie, noţiunile de simbioză, selecţie de grup, psihologie evoluţionistă sunt desigur contestate. Dar nu mai avem, de fapt, nici o dezbatere majoră despre faptul că înţelegerile de cooperare au migrat de la un rol periferic la unul central în biologie – de la nivelul celular la cel ecologic. Şi, din nou, noţiunile noastre despre indivizi ca fiinţe economice au fost răsturnate. Interesul propriu raţional nu e întotdeauna factorul dominant. De fapt, oamenii vor acţiona pentru a-i pedepsi pe trişori, chiar şi atunci când plătesc un preţ.

Şi, mai recent, măsurătorile neuropsihologice au arătat că oamenii care-i pedepsesc pe trişori în jocurile economice prezintă activitate în centrii recompensei din creier. Ceea ce i-a făcut pe oamenii de ştiinţă să declare că pedeapsa altruistă ar putea fi liantul care ţine laolaltă societăţile.

În orice dilemă, individul are de făcut o alegere cu privire la propriul comportament.  El trebuie să aleagă între comportamente de care va beneficia grupul şi comportamente de pe urma cărora va trage numai el foloase. Prima alternativă este cea cooperativă, a doua cea non-cooperativă. În dilemele sociale alegerea non-cooperativă conduce la foloase personale evidente, cel puţin în viitorul imediat. Să observăm că, chiar dacă ţăranii anticipează deteriorarea completă a păşunii, strategia de a exploata mai intens decât ceilalţi resursa comună rămâne cea mai raţională. În cazul în care se produce, realmente, epuizarea resursei, costurile vor fi împărţite de întreaga comunitate. Romania, ca țară, este un exemplu negativ foarte bun în acest sens. In Romania, statul a intrat in mana intereselor private si nu mai indeplineste rolul de corector si aparator al intereselor comune si al intereselor nationale

Proiectul nostru de Digital Network Marketing este un exemplu perfect de îmbinare fericită a interesului personal cu interesul echipei, al grupului, al rețelei, al colectivității.  Asta face ca proiectul nostru să se constituie, în sensul analizat mai sus, intr-un proiect eliberator.  Asta face  acest proiect în același timp extrem de atractiv, dar și mai greu de înțeles.