„Matematica este singura metafizică bună.” Lord Kelvin
METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filozofiei având drept obiect cunoașterea absolută, studierea fenomenelor care nu pot fi percepute cu simțurile noastre, care depășesc cadrul experienței. – DEX
Metafizica este categoria cel mai greu de explicat, parţial datorită originilor cuvântului. In ordonarea tradiţională a operelor lui Aristotel, Metafizica era cartea care venea după Fizica (meta ta physika: „după fizică”); aşadar, metafizica se referea la subiectele abordate in acea carte – in primul rând natura fiinţei, substanţa, cauzalitatea şi existenţa divinităţii.
Aristotel Insuşi a numit aceste probleme fundamentale Filozofie primă. Principala ramură a metafizicii este ontologia; aceasta abordează intrebarea privind câte tipuri fundamental distincte de entităţi există (corpuri materiale, spirite, numere şi aşa mai departe). Alte probleme metafizice privesc natura cauzalităţii, posibilitatea şi necesitatea şi natura spaţiului şi a timpului.
In secolul al douăzecilea au existat o serie de mişcări ostile metafizicii, dar care au esuat in metafizica, precum pozitivismul logic, deşi toate formulează supoziţii metafizice „neexaminate” (de exemplu, că tot ce există este observabil, lucru fals de altfel). Totuşi, scriitori precum Strawson, Kripke şi Lewis au readus metafizica In prim-planul preocupărilor filozofice.
Unii oameni folosesc greşit cuvântul „metafizic” pentru a se referi la lucruri precum fantome, magie şi altele asemenea; aceasta nu prea are sens. „Substanţă materială” este un concept la fel de metafizic precum „substanţă imateriaIă”; afirmaţia că tot ce există in lume este material este in aceeaşi măsură o teză metafizică precum aceea că există lucruri non fizice (imateriale) precum minţile.
Mai mult, conceptul de lume este in sine un concept metafizic, nu unul ştiinţific. Cunoasterea Metafizica tine cont de toate amanuntele propriilor experiente, iar cind acestea ne depasesc, este indicat sa colaboram si sa initiem un dialog, in sensul de colaborare si deschidere spre absolut oricine, pentru a atrage cit mai multe informatii depre ceea ce vrem sa intreprindem. Ar parea ca „metafizica” este anti-specializare, dar nu exclude colaborarea si armonizarea experientelor si cunostiintelor unor oameni care prin natura lor se dedica cu preponderenta spre un domeniu.
Conteaza imaginea de ansamblu, faptele si sensul unei institutii care alege metafizica. In acest moment metafizica nu-si mai poate permite sa fie partizana materialismului sau a spiritualismului, trebuie sa aleaga calea de mijloc, armonia si echilibrul dintre spirit si materie. Intelegerea fenomenelor, vietii si naturii umane, trebuie privita sub toate aspectele, mental, energetic, psihic si fizic. Cind una din componente nu mai functineaza la parametrii optimi, intreg sistemul are de suferit, si apar blocaje de tot felul.
„Părerea mea că inainte de 40 de ani nu se poate face convenabil metafizică. Dacă in adevăr metafizica – așa cum spuneam adeseori – presupune sau tinde spre o viziune totală a existenței, atunci cel care vrea să dezbată asemenea probleme trebuie să ajungă cu experiența lui personală până la limitele extreme ale existenței, aș zice: să-și fi trăit toată viața. …..
Aici este deosebirea intre catolicism si ortodoxie. Ortodoxia este credința intr-un Dumnezeu real, viu, iar catolicismul este credința intr-un Dumnezeu abstract.
Catolicismul este universalist și universalizant, pentru că Dumnezeul catolic este o universală. De aceea catolicii pot să se impace cu toată lumea. Pe unul nu-l lasă să se insoare, pe celălalt il obligă să se radă etc. El este tranzacțional.
Ortodoxia nu poate să fie tranzacțională pentru că Dumnezeu este ceva viu. Este intr-un fel, nu in alt fel. Se impune o anumită lege: legea comunității in care se realizează, in care se realizează Dumnezeu, in care realizezi pe Dumnezeu.
Vedeți, prin urmare, unitatea aceasta care se numește Dumnezeu, și care este o realitate in sine, este realizată in alt ințeles, este realizată de mine in comunitatea din care fac parte.
Unitatea aceasta a lui Dumnezeu creează o unitate reală, nu logică, nici formală: Este unitatea din care fac eu parte, in care se realizează Dumnezeu, prin care se realizează Dumnezeu; unitatea noastră, care și ea este o unitate reală.
Drumul la Dumnezeu nu este, prin urmare un drum prin abstracțiuni, ci un drum prin realitate.” – Nae Ionescu, Metafizica
