A te ruga înseamnă a vorbi cu Dumnezeu. Dar, despre ce?“ – Despre ce? Despre El, despre tine: bucurii, tristeţi, succese şi înfrângeri, ambiţii nobile, preocupări zilnice… slăbiciuni! şi rugăciuni de mulţumire şi cereri: şi Iubire şi ispăşire. Nu ştii ce să-i spui Domnului în rugăciune. Nu-ţi aminteşti nimic şi totuşi ai dori să te sfătuieşti cu El în multe privinţe.  Notează de-a lungul zilei despre ce doreşti să cercetezi în prezenţa lui Dumnezeu. Apoi, cu această notă, începe rugăciunea.

Fă-ți timp să vorbești cu Dumnezeu. Nu-L expedia în fugă, câteva gânduri acolo, câteva vorbe murmurate din buze, o cruce făcută-n grabă și-apoi gata, grămadă iar pe înroșit ouă, frământat cozonaci, fiert sarmale și băgat miei la cuptor. Fă-ți timp să vorbești cu El. Lasă-te în genunchi, pleacă-ți capul, cere-ți iertare, mulțumește-I, spune-I toate păsurile tale și apoi ascultă-L. Ascultă-L. O ‘sesiune’ pe an cu El, făcută așa cum trebuie, cu tine dezgolit de orice este fals în ființă, face cât o mie de ședințe la cel mai bun psiholog de pe lumea asta! Fă-ți timp să vorbești cu Dumnezeu…

Rugăciunea este o convorbire cu Dumnezeu din sinceritatea inimii. Rugăciunea este deschiderea inimii noastre lui Dumnezeu, ca unui prieten. Rugăciunea este cheia in mana credinței care deschide tezaurul cerului, unde se găsesc depozitate resursele inepuizabile ale Celui Atotputernic.

Abstracţia ştiinţifică  caută vindecarea de inconştient. Fiind la baza culturii, ea îndepărtează obiecţiile dispersate cu privire la toate detaliile experienţei.

De exemplu, ideea focului ce se alimentează   ca o fiinţă vie deţine locul cel mai mare în opiniile pe care şi le formează intelectul despre el inconştientul nostru. Pentru un spirit modern, a alimenta un foc a devenit un sinonim banal cu a-l întreţine; dar cuvintele ne domină mai mult decît ne închipuim, iar vechea imagine ne revine cîteodată în minte, cînd şi cuvîntul cel vechi ni se iveşte pe buze.

Nu este greu să găsim multe texte în care alimentul focului îşi păstrează sensul său puternic. Egiptenii spuneau că focul este un animal răpitor şi nesăţios; că devorează tot ce se naşte şi creşte; şi, după ce s-a ghiftuit şi îmbuibat, cînd nu mai are nici ce paşte, nici cu ce se hrăni, se devorează pe sine; fiindcă, avînd căldură şi putere de mişcare, el nu se poate lipsi de hrană şi de aer pentru a respira. Astfel, regăsim în chimia focului toate caracteristicile digestiei. Astfel, pentru el, ca şi pentru mulţi alţi autori, fumul este un excrement al focului. Perşii aduceau sacrificii focului, îi ofereau să mănînce pe altar, folosindu-se de această formulă… Mănîncă şi benchetuieşte, Focule, stăpîn al întregii omeniri.

Nu rezistăm niciodată total faţă de o prejudecată cînd pierdem mult timp ca s-o atacăm. Prejudecata animistă nu reușește decît fortificînd-o pe cea substanţialistă: alimentul focului se transformă în substanţa focului. Prin asimilare, alimentul devine foc. Această asimilare substanţială este negarea spiritului chimiei. Chimia poate să studieze cum se combină substanţele, cum se amestecă sau se suprapun. Dar chimia nu va şti niciodată să studieze felul cum o substanţă asimilează o alta. Cînd ea acceptă conceptul de asimilare, formă mai mult sau mai puţin savantă a conceptului de hrană, ea explică ceea ce este obscur printr-o obscuritate şi mai mare; sau, mai degrabă, ea impune explicaţiei obiective falsele clarităţi ale experienţei intime produse de digestie.

“Nu-i faci pe saraci mai bogati facandu-i pe bogati mai saraci!”
Winston Churchill

As completa cu „Nu-i faci pe bogati mai bogati, facandu-i pe saraci mai saraci” – care reprezinta realitatea romaneasca a ultimilor 32 de ani, in care aparent diferite guverne au facut exact acest lucru.  Adica, au imbuibat si imbogatit pe bogati (a se citi hoti) saracind marea masa a populatiei.  Si asa s-a ajuns la 86% din populatie care traieste de la o luna la alta.  Situatia este mai grava de atat, de fapt au blocat accesul la educatie, la sanatate si  siguranta pentru marea majoritate a populatiei.

Bunastarea financiara este rezultatul unei mentalitati superioare, a unui stil de viata responsabil si a unei productivitati de care, de cele mai multe ori, beneficiaza societatea.

Bogatii sunt oameni care au afaceri, care vin in rezolvarea nevoilor societatii, platesc salarii, mentin o economie sanatoasa. Luand de la bogati, in conditiile in care saracii nu reusesc sa isi depaseasca statutul, nu inseamna doar o egalizare in jos a averilor (in stil pur comunist), ci inseamna, la propriu, un dezechilibru economic care ii va afecta pe termen lung pe toti. Pentru ca, oricat de crud suna, saracii nu stiu ce sa faca cu banii, pe cand bogatii mentin un echilibru pe masura ce fac acesti bani.

Din pacate exista un mit conform caruia saracii sunt saraci pentru ca exista undeva niste bogati care ii exploateaza. Si, din cauza asta, instinctul oamenilor nemultumiti de propriile venituri spune ca daca acei bogati ar fi mai putin bogati, ei ar avea parte de mai multa bunastare.

Este o atitudine de victima. In fapt realitatea economica spune CA ABSOLUT TOTI OAMENII POT FI BOGATI (intr-o masura mai mica sau mai mare) sau pot avea parte de BUNASTARE. Nu exista o corelatie directa intre numarul de bogati si numarul de saraci. Exista insa o corelatie directa intre “cum gandesc eu si capacitatea pe care o am ca sa evoluez” si “saracie”.

Există cel puţin două tipuri de măreţie politică, incompatibile între ele şi, de fapt, uneori de-a dreptul opuse.

Primul este acel amestec de simplitate a viziunii cu un idealism intens, uneori fanatic, care poate fi găsit la oameni alcătuiţi din mai puţine trăsături decât cele pe care le au oamenii în mod normal, dar mai largi decât dimensiunea lor obişnuită. În cel mai bunun caz, astfel de oameni se ridică la grandoarea nobilă a eroilor mari şi simpli din Antichitatea clasică.

Tind să vadă viaţa în contraste simple, între lumină şi întuneric, bine şi rău, propria cauză şi opoziţia oarbă sau rea; îşi atrag adepţii prin intensitatea şi puritatea minţii, prin caracterul neînfricat şi inflexibil, prin simplitatea şi nobleţea principiului esenţial căruia îi dăruiesc tot ce au, prin însuşi faptul că impun diversităţii infinite a vieţii un gen de tipar atât de limpede, atât de necomplicat, încât alţi oameni, mai mici, mai tulburi şi mai temători, mai slabi, uneori mai subtili şi mai inteligenţi  decât conducătorii, se simt eliberaţi şi imens de întăriţi de Însăşi sinceritatea şi simplitatea cu care le este prezentată doctrina esenţială lipsită de zorzoane.

Uneori doctrina este utopică: Însă totala auto-identificare a conducătorului cu ea lecuieşte toate neliniştile şi şovăielile prin simpla forţă de convingere cu care este susţinută şi impusă altora.  Garibaldi, eliberatorul ltaliei, este un reprezentant remarcabil şi foarte nobil al acestui tip.  Nu era foarte deştept, nici deosebit de Înţelept; ştia puţine despre politică, şi mai puţine despre nevoile economice şi sociale; ca soldat era amator, nu facuse multă şcoală, nu se prea pricepea la oameni. Dar s-a concentrat pe aspiraţiile naţionale ale foarte multor italieni, şi s-a concentrat pe ele mai direct, mai simplu, poate că mai rudimentar decât mai rafinatul Mazzini; şi pentru că era simplu, cu adevărat viteaz, cu adevărat lipsit de viclenie, cu inima largă, şi nu s-a apucat să desluşească toate piedicile pe care le Întâlnea, aplicind foarte puţine categorii morale, şi foarte primitive, la toate problemele care apăreau În calea unificării Italiei, a făcut să dispară unele dintre aceste probleme. Garibaldi nu a dezlegat noduri, ci le-a tăiat ori de câte ori a putut, cu acea sabie simplă despre care orice italian ştia că este Închinată cauzei libertăţii Italiei, şi nici unei alte cauze.

Într-un sens, asemenea oameni se plasează adesea in afara mişcărilor care-i transformă in idoli;  sunt socotiţi întruparea unor virtuţi mai mari – şi mai misterioase – decât pot dobândi vreodată adepţii lor: işi conduc oştile la glorie sau Înfrângere, neţinând seama de obstacolele ce le stau în cale, ci ignorându-le; credinţa e singura lor trăsătură mai puternică, iar lumina pe care o aruncă ea este atât de intensă, încât mătură piedicile ce stau la pândă pe drumul accidentat pe care păşesc, creând iluzia că acesta e chiar drumul drept, luminos şi de neocolit – unicul drum spre mântuire. Asemenea conducători tind să fie Întru citva neomenoşi – fiindcă, în loc să înţeleagă viaţa şi felul de a fi alpopoarelor lor şi al altora, supra-simplifică, creează un mit  iradiant cu care se identifică ei înşişi, şi pe care adepţii lor îl poartă în suflet.

Această calitate legendară şi această capacitate de a sfida piedicile şi de a domina istoria prin voinţă şi ignorarea complicafiilor este o calitate evidentă în zilele noastre, de exemplu, la generalul de Gaulle sau Alexandru Ioan Cuza; au mai deţinut-o de exemplu Tito şi Troţki; aceşti oameni devin eroi legendari nu numai în ochii adepţilor lor, ci şi în propriii ochi; şi săvârşesc fapte de bravură în numele unui concept externalizat al lor înşile,  în care cred şi pe care-I slujesc.

Cel de-al doilea tip de geniu politic le aparţine celor care au înzestrarea oamenilor obişnuiţi, dar într-un grad aproape supranatural. Departe de a ignora complexitatea infinită a vieţii care îi înconjoară, au o capacitate imposibil de analizat de a integra frânturile minuscule din care este alcătuită într-un tipar coerent, inteligibil. Departe de a impune evenimentelor propria formă, fără să se sinchisească de proprietăţile materialului, modelându-I prin simpla forţă a voinţei şi a idealului pătimaş, ei sunt foarte conştienţi de cele mai mici oscilaţii, de varietatea infinită de elemente sociale şi politice în care trăiesc.

Antenele lor sunt extrem de sensibile şi înregistrează pe jumătate conştient o imensă varietate de trăiri; dar în loc să fie copleşiţi, geniul lor constă tocmai în faptul că sunt în stare s-o integreze – nu prin vreun proces conştient, ci într-un fel semi-instinctiv – într-o singură imagine coerentă; şi apoi să acţioneze în concordanţă cu acea imagine într-un mod sigur, plin de încredere, ferm şi suprem de eficient, care răspunde celor mai acute nevoi ale vremii lor Într-o infinitate de căi favorabile.

Acestui tip i-au aparţinut oameni ca Mirabeau, Cavour, Abraham Lincoln, Thomas Masaryk, Franklin Roosevelt, Titulescu – oameni ale căror caracteristici remarcabile erau o cunoaştere fără egal a materialului pe care îl modelau, o capacitate misterioasă de a se descurca cu oamenii şi cu situaţiile, un simţ infailibil al mo­mentului prielnic, precum şi toate celelalte calităţi care îi fac atât de remarcabil umani, atât de fermecători pentru persoane atât de diferite, atât de ambiţioşi, atât de seducători şi atât de apreciaţi.

Dacă atributul principal al oamenilor din prima categorie este faptul că ignoră cu îndrăzneală piedicile – călăresc cu o supremă nepăsare în miezul primejdiei, dau năvală asupra bastioanelor duşmanului cu credinţă simplă şi înfocată, cred în triumful cauzei lor cu fanatism sublim, dar oarecum neomenesc, caracteristicile remarcabile ale celor din a doua categorie sunt o înţelegere subtilă şi profundă a factorilor implicaţi, o capacitate de a da impresia (care, de fapt, pentru a fi  eficientă trebuie să conţină o doză de adevăr) nu numai că susţin, dar şi cunosc aspiraţiile multor oameni de rând, şi le înţeleg nu numai în sensul credinţei în acelaşi ideal, ci chiar ştiu ce-i doare cu adevărat, cunosc multele soiuri de frustrare şi sărăcie de care, cu mijloace mai mult sau mai puţin scrupuloase, încearcă să salveze imensa majoritate a celor care cred în ei.

Aceşti oameni nu sunt priviţi cu veneraţie ori cu credinţă religioasă – nu sunt figuri înconjurate de un fel de lumină nepământeană  –  ci cu afecţiune,  încredere, admiraţie, uneori nu lipsite de un strop de ironie aprobatoare – cu încântare faţă de accesibilitatea lor, calitatea lor democratică, greşelile lor omeneşti.

Amândouă aceste tipuri de conducători politici au schimbat istoria tarilor lor si a omenirii.

Ma uit la candidatii nostrii la prezidentiale si nu vad niciunul incadrandu-se cat decat in una din aceste doua categorii. Vad oameni mici, interesati de propria persoana, in slujba unor persoane sau grupuri de interese contrare intereselor Romaniei. Corupti si incompetenti. Inconjurati de anturaje la fel de corupte si incompetente.  Persoane fara viziune, fara carisma, fara idealuri inalte. O dovada este si faptul ca niciunul nu se prezinta cu ce vrea sa faca, spunandu-ne doar ca ceilalti sunt si mai prosti decat el. Cineva care sa aiba solutii pe bune, solutii reale, nu cresterea taxelor si impozitelor si vanzarea bogatiilor tarii, asta stie orice macelar, nu ai nevoie nici de Harvard nici de ASE.  Doar oameni sub vremuri si nu deasupra lor. Doar oameni incapabili sa schimbe in bine soarta Romaniei. Si de 25 de ani incoace nu am avut niciunul.