Mitul lui Prometeu se situeaza in istoria unei creatii in evolutie: el marcheaza nasterea constiintei, aparitia omului. Prometeu e cel care a furat de la Zeus, simbolul spiritului, samanta focului, al simbol al lui Zeus si al spiritului, luandu-l fie din roata soarelui, fie din vatra lui Hefaistos. A furat focul pentru a-l aduce pe pamant spre a-l darui muritorilor. Zeus l-a pedepsit legandu-l de o stanca si trimitandu-i un vultur care-i manca zilnic ficatul. Simbol al framantarilor pricinuite de sentimentul vinovatiei refulate si neispasite.

Prometeu este unul dintre Titanii care au trecut de partea lui Zeus in razboiul impotriva lui Kronos descris in Titanomahia. Fiul titanului Iapet si a nimfei Clymene, una din fiicele lui Oceanus, Prometeu il mai insala si inainte pe Zeus in inselaciunea de la Mekone unde Zeus alege pentru sacrificiu partile necomestibile.

Prometeu apare descris la Hesiod, Homer, Pindar, Pitagora. Dar si mai tarziu la Eschil, Sofocle si Euripide in epoca clasica. In timpul Renasterii, Prometeu devine un simbol-arhetip al artistilor, sculptorilor, poetilor, muzicienilor, scriitorilor, inventatorilor. Influenta lui de mai tarziu in toate artele este arhicunoscuta.

Prometeu, cel atat de elogiat de noi astăzi, n-a avut nici pe departe aceeaşi acceptiune  in lumea grecilor de demult,  şi mai ales nu era privit ca un erou pozitiv, ci doar ca subiect de dezbatere.  Indisciplina lui faţă de Zeus era  trăsătura lui caracteristică.

Iată ce-i spune Zeus lui Prometeu: „Le-ai dat oamenilor beţia victoriei şi atat.  Ştiu ei ce să facă cu focul, daca nu-i inveţi? Unii vor şti, dar aceştia sunt cei puţini.  Şi ei vor deveni tiranii celor care nu ştiu şi care le vor deveni  sclavi  inconştienţi.  Ai dat focul catorva, ca să-i subjuge  pe ceilalţi.   Eu doream să-l dau tuturora.   Desigur că şi tu o doreai, dar firea ta aprigă şi nepotolită nu te-a lăsat să faci treaba cu măsură şi să o faci in aşa fel, incat să fie bună.  Şi m-ai incurcat”.

Zeus era un zeu al progresului, nu al revoluţiei. „Oamenii au primit de la tine nu progresul, ci protestul.  Ei nu aveau neliniştea zilei de maine.  Acum mintea lor e plină doar de ură pentru stăpan”.

(Ce bine ar fi dacă politicienii  ar citi puţină mitologie!)

Odată cu Prometeu apare un sambure de revoltă impotriva unor reguli prea rigide şi a unui stăpan prea despotic. Dorinţa de schimbare era evidentă, şi Dumnezeul cel milostiv şi drept era soluţia aşteptată.

De unde atata inţelepciune, şi la ce le-ar fi folosit lor, politicienilor, care voiau doar puterea?

Şi apoi, să nu uităm că insuşi Creştinismul a debutat ca religie a oamenilor sărmani. Că el a fost deturnat mai tarziu de către oamenii politici in goana dupa putere si bogatii, este limpede astăzi pentru foarte multi oameni.

Oamenii işi vor religia inapoi. Dar pentru aceasta ea trebuie curăţată de impurităţile cu care a fost poluată.