Marea enigmă a evoluției

Marea enigmă a evoluției este de ce – când generațiile succesive moștenesc însușirile genetice de la mamă și tată – genomul nu converge către o distribuție fixă. Dacă vă imaginați fiecare generație ca o înmulțire cu o anumită distribuție de amestecare aleatorie, pare că plimbarea aleatorie trebuie să convearga în timp ce diversitatea în populație se reduce. De ce evoluția păstrează diversitatea?

Privind la inteligența artificială și învățarea automată, ce fericite amintiri sunt momentele petrecute în lungile nopți de iarnă, imersat profund într-o carte de matematică abstractă sau spiritualitate, luptând să înțeleg un anumit concept. Când, brusc, înțelegerea răsare, și când mă ridic și urc un alt pas pe scara infinită a matematicii pure, este o senzație aproape profund religioasă. Prin matematica pură poti simti ceea ce cei cu credință profundă pot să experimenteze într-o biserică, moschee sau templu.

În cele din urmă, suntem cu toții pe pământ doar pentru o clipă, într-o  străfulgerare de timp, nanosecunde, într-adevăr, comparativ cu imensitatea timpului. Singura noastră privire asupra adevăratei nemuriri vine atunci când simțim o mică fărâmă din ceea ce este veșnic, adevăruri care vor rămâne neschimbate pentru totdeauna.

Președinții vin și pleacă, țările sunt create și distruse, sistemele solare apar și dispar pe măsură ce rezervele de energie ale stelelor sunt epuizate, chiar galaxiile se estompează în gol, poate într-un gaură neagră, poate universul nostru – unul dintre multele mulitiversuri posibile – nu va exista pentru totdeauna.

Este reconfortant să știi într-o astfel de situație că numerele prime vor exista pentru eternitate și că rezultatul teoretic conform căruia fiecare număr natural poate fi descompus în mod unic ca produs de numere prime va rămâne adevărat până la sfârșitul timpului.