Originile sărbătorii mărțișorului nu sunt cunoscute exact, dar prezența sa atât Români cât și la Bulgari este considerată ca fiind datorată substratului comun Daco-Tracic, anterior romanizării la primii și slavizării la ultimii, deși legendele populare îi dau alte origini. Se mai consideră deasemenea că sărbătoarea mărțișorului a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci și al fertilității și vegetației. Această dualitate este remarcată în culorile mărțișorului, albul însemnând pace, iar roșu — război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea.
Cercetări arheologice efectuate în România, la Schela Cladovei, au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărțișorul datând de acum cca. 8 000 ani. Amuletele formate din pietricele vopsite în alb și roșu erau purtate la gât. Documentar, mărțișorul a fost atestat pentru prima oară într-o lucrare de-a lui Iordache Golescu. In Moldova și Bucovina mărțișorul era compus dintr-o monedă de aur sau de argint, prinsă cu ață albă-roșie, și era purtat de copii în jurul gâtului.
Fetele adolescente purtau și ele mărțișor la gât în primele 12 zile ale lui martie, pentru ca mai apoi să îl prindă în păr și să-l păstreze până la sosirea primilor cocori și înflorirea arborilor. La acel moment, fetele își scoteau mărțișorul și-l atârnau de creanga unui copac, iar moneda o dădeau pe caș. Aceste „ritualuri” asigurau un an productiv.
În prezent, mărțișorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belșug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva își pune o dorință în timp ce atârnă mărțișorul de pom, aceasta se va împlini numaidecât. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României și Moldovei, pomii sunt împodobiți de mărțișoare.
Sărbătoarea mărțișorului se poate întâlni în zona Balcanilor la Aromâni și Megleno-Români, precum și la Bulgari și deasemenea în Macedonia și Albania.
Pe 1 martie, fetele si femeile „isi pun o baba”, ca sa stie cum vor fi tot anul: linistite si frumoase sau suparate si urate… Dupa cum le e baba.
Sarbatorile si obiceiurile de la inceputul lunii martie sunt legate, multe dintre ele, de Dochia sau Baba Dochia, personaj mitic care apare des in folclorul romanesc.
Legendele Dochiei au fost legate de ceea ce se intampla intr-o viata de om, in lumea satului. Soacra si nora, aceste doua personaje antagonice, au inspirat si una dintre legendele despre Baba Dochia.
Baba Dochia, personificare a Anului Vechi, vrea sa-si urce oile la pasunea de pe munte in plina iarna. La sfarsitul lunii februarie si inceputul lunii martie. Ca sa se convinga ca a sosit momentul, isi trimite nora, care in unele legende este chiar sotia lui Dragobete, in padure sa-i aduca fragi copti. Ajutata de Dumnezeu, travestit in mos, nora gaseste fragii si ii aduce soacrei intr-o ulcica. Vazand fragii copti – simbol al verii – , Dochia incepe pregatirea turmei de oi pentru a o urca la munte. Baba nu ia in seama sfaturile celorlalti ciobani, care ii atrag atentia ca nu este momentul sa urce la munte, nu se teme nici de razbunarea Zeului Marte, caruia ii atribuie cuvinte jignitoare. Isi pune totusi pe ea 9 cojoace si incepe urcusul. Cum incepe urcusul, incepe o ploaie mocaneasca, aceasta neincetand 9 zile si 9 nopti. Din cauza apei, cojoacele devin tot mai grele si Baba Dochia le dezbraca pe rand, cate unul pe zi, pana ramane doar in ie. Dupa alte legende, nu din cauza ploii s-ar fi dezbracat, ci din cauza unei calduri toride.
Alte legende spun ca, pe drumul spre stana, Baba Dochia a tors din furca tinuta in brau firul martisorului. In ziua a 9-a sau a 12-a, reductie simbolica a lungimii anului de 12 luni, Dochia moare inghetata, impreuna cu turma ei, din cauza unui ger naprasnic. Marte, suparat ca i s-a nesocotit puterea, imprumuta cateva zile friguroase de la fratele sau mai mic, Februarie, pentru a o rapune pe Dochia.
Moartea Babei Dochia la 9 martie, echinoctiul de primavara pe stil vechi, este urmata imediat de nasterea pruncului Dochia. Peste trei luni, la solstitiul de vara, lanurile de grau sunt in parg, aceasta devine Zeita Fecioara, numita Sanziana sau Dragaica, peste alte trei luni, la echinoctiul de toamna, devine Zeita Muma, si, in sfarsit, spre solstitiul de iarna, este iar Zeita Baba.
Obiceiul de a bea 44 de pahare de vin in ziua de 9 martie este o reminiscenta a sarbatorilor bahice ale antichitatii. Oamenii credeau ca vinul baut de Macinici se transforma de-a lungul anului in sange si putere de munca. numarul paharelor cu vin corespunde cu numarul Sfintilor Mucenici din Sevastia.
