Cum se explica politica lui Trump de divizare a Europei si slăbire a NATO

Politica lui Donald Trump față de Europa și NATO poate fi înțeleasă din mai multe perspective, atât ideologice, cât și pragmatice. În esență, abordarea sa a fost caracterizată de scepticism față de alianțele tradiționale și de o viziune tranzacțională asupra relațiilor internaționale. Totuși, această politică a generat diviziuni în Europa și a pus în pericol coeziunea NATO, exact într-un moment în care Occidentul se confrunta cu provocări majore din partea Chinei, Rusiei, Iranului și Coreei de Nord.

1. O viziune tranzacțională asupra NATO și Europei

Trump a văzut alianțele internaționale nu ca pe parteneriate strategice pe termen lung, ci ca pe înțelegeri economice unde fiecare parte trebuie să contribuie echitabil. Una dintre principalele sale critici a fost că statele europene, în special Germania, nu își respectau angajamentele financiare în cadrul NATO.

• A cerut în mod repetat ca aliații europeni să își majoreze cheltuielile pentru apărare la 2% din PIB, amenințând chiar cu retragerea SUA din NATO dacă acest lucru nu se întâmpla.
• A acuzat Germania că beneficiază de protecția americană în timp ce semnează contracte energetice cu Rusia (Nord Stream 2).
• A pus presiune pe Uniunea Europeană în domeniul comercial, considerând că SUA este dezavantajată de politica economică a Bruxelles-ului.

Această abordare a slăbit unitatea NATO și a alimentat neîncrederea între SUA și aliații săi tradiționali.

2. Susținerea mișcărilor naționaliste și eurosceptice

Trump a încurajat mișcările populiste și eurosceptice din Europa, contribuind indirect la fragmentarea continentului:

• A susținut Brexit-ul și a avut o relație apropiată cu Boris Johnson, văzând ieșirea Marii Britanii din UE ca pe un succes al suveranismului național.
• A avut relații bune cu lideri naționaliști precum Viktor Orbán (Ungaria) și Matteo Salvini (Italia), care au promovat politici contrare direcției generale a UE.
• A criticat dur liderii europeni tradiționali, în special pe Angela Merkel și Emmanuel Macron, ceea ce a dus la tensiuni între SUA și principalele puteri din UE.

Această strategie a slăbit capacitatea Europei de a acționa unitar și a făcut ca alianța transatlantică să fie mai vulnerabilă în fața adversarilor comuni.

3. O abordare ambivalentă față de Rusia

Deși administrația Trump a menținut sancțiunile impuse Rusiei și a livrat armament Ucrainei, retorica președintelui față de Vladimir Putin a fost una neobișnuit de prietenoasă. Acest lucru a ridicat semne de întrebare în Europa și a alimentat suspiciuni privind dorința SUA de a menține un front unit împotriva Rusiei.

• Trump a pus la îndoială concluziile propriilor servicii de informații privind amestecul Rusiei în alegerile din 2016.
• A evitat să critice direct regimul lui Putin, comparativ cu abordarea sa agresivă față de aliații NATO.
• A retras SUA din Tratatul INF (Intermediate-Range Nuclear Forces Treaty), ceea ce a generat temeri privind o nouă cursă a înarmării în Europa.

Această ambivalență a dat Europei semnale contradictorii și a ridicat întrebări despre angajamentul real al SUA față de securitatea europeană.

4. Slăbirea încrederii în NATO

Prin retorica sa agresivă și amenințările privind retragerea SUA din NATO, Trump a creat un precedent periculos.

• A sugerat în mai multe rânduri că SUA nu ar apăra automat țările NATO care nu își îndeplinesc obligațiile financiare, punând sub semnul întrebării Articolul 5 al Tratatului NATO (principiul apărării colective).
• A ordonat retragerea unei părți din trupele americane staționate în Germania, ceea ce a fost perceput ca o reducere a angajamentului SUA față de apărarea Europei.
• A avut conflicte deschise cu lideri NATO, inclusiv cu Jens Stoltenberg (Secretarul General al NATO), tensionând relațiile cu organizația.

Aceste acțiuni au alimentat discuțiile în Europa despre nevoia unei „autonomii strategice” față de SUA, idee promovată în special de Franța.

5. Cui a folosit această politică?

Slăbirea NATO și a unității europene a fost un avantaj clar pentru China, Rusia, Iran și Coreea de Nord.

• Rusia a putut să continue agresiunea asupra Ucrainei, știind că Occidentul este divizat.
• China și-a consolidat influența economică în Europa, profitând de neînțelegerile dintre UE și SUA.
• Iranul și-a extins rețelele de influență în Orientul Mijlociu, fără teama unei reacții unite a Occidentului.
• Coreea de Nord și-a continuat programul nuclear, în timp ce SUA și aliații săi s-au concentrat mai mult pe conflictele interne.

Politica lui Trump de divizare a Europei și de slăbire a NATO a fost determinată de o combinație de populism, viziune tranzacțională asupra relațiilor internaționale și un anumit scepticism față de alianțele tradiționale. Pe termen scurt, această abordare a pus presiune pe aliații europeni pentru a contribui mai mult la propria apărare. Însă, pe termen lung, a slăbit unitatea Occidentului și a oferit adversarilor strategici ai SUA o oportunitate de a câștiga teren.

Dacă această tendință ar continua, America s-ar putea regăsi izolată și mai vulnerabilă în fața unor forțe globale unite împotriva sa. De aceea, pentru viitorul geopolitic al lumii, refacerea relațiilor transatlantice și consolidarea NATO sunt esențiale pentru menținerea echilibrului global.