Manifest pentru Antreprenorii din Țara Paradoxurilor
Nu mai aștepta ca cineva de sus să-ți rezolve viața. De acolo vin doar două lucruri: taxe și promisiuni.
Adevărata schimbare vine de jos, din biroul tău mic, din atelierul tău, din echipa ta de cinci oameni care fac lucrurile mai bine decât corporația cu PR lucios.
Noi, firmele mici și mijlocii, nu avem lobby, dar avem ingeniozitate. Nu avem bugete pentru „relații”, dar avem clienți mulțumiți care ne fac reclamă pe gratis. Nu avem răbdare pentru hârtii inutile, dar avem răbdare pentru a construi produse și servicii care chiar ajută oamenii.
Să nu ne lăsăm storși ca o lămâie. Dacă sistemul nu ne sprijină, atunci să ne sprijinim între noi. Să facem schimb de clienți, de idei, de resurse, de know-how.
Fiecare factură plătită corect, fiecare colaborare onestă, fiecare proiect terminat cu mândrie este un vot împotriva mediocrității și a parazitismului.
Și, mai ales, să râdem. Pentru că, într-o țară unde absurdul e normă, umorul e forma supremă de libertate.
Nu vom opri furtuna, dar putem să învățăm să navigăm în ea. Și, cine știe… poate tocmai cei care azi par niște bărci mici vor ajunge să schimbe cursul navei mari.
Manifestul unei economii cu demnitate
România nu duce lipsă de resurse. Duce lipsă de viziune. În loc să investim în inteligență și creativitate, investim în comitete de tăiat frunze la câini, în consilii de administrație doldora de pile, în structuri care produc exact nimic, dar facturează exact tot.
O națiune care își lovește micii întreprinzători, dar lasă neatinsă marea corupție, seamănă cu un fermier care calcă pe roșii pentru că sunt mici și se sperie să se urce în copac după fructele mari. Nu pentru că nu ar putea, ci pentru că e mai comod să lovești la firul ierbii decât să te lupți cu umbrele din vârful sistemului.
Micii și mijlocii întreprinzători nu sunt doar plătitori de taxe. Ei sunt incubatoarele de idei, laboratoarele de inovație, acele „garaje” din care în alte țări s-au născut revoluții tehnologice. Când statul îi lovește, nu lovește doar câteva firme. Lovește viitorul.
Cât despre marea corupție… acolo, guvernul joacă șah cu piese de decor. Mută pioni pe hârtie, dar în realitate tabla e blocată de turnuri și regine cu imunitate eternă. Rezultatul? Economia devine un joc în care regulile se schimbă mereu, dar doar pentru cei care nu au invitația la masa mare.
Și mai este ceva: lipsa unei strategii reale de creștere. O economie nu crește doar pentru că ai spus “crește!”. Crește pentru că pui semințe, uzi, îngrijești și nu le calci în picioare după prima ploaie. Fără stimulente pentru producție, fără programe reale de sprijin pentru cei care muncesc, totul rămâne o promisiune electorală reciclată la fiecare patru ani.
Concluzia?
Dacă vrem o Românie în care demnitatea să fie mai mult decât un cuvânt de campanie, trebuie să schimbăm ținta: nu cei mici trebuie storși, ci cei mari trebuie responsabilizați. Nu veniturile firave trebuie taxate până dispar, ci furtul și incompetența trebuie oprite până nu mai au ce distruge.
Până atunci, vom rămâne o țară în care guvernul face economie… la inteligență.
