Nu trebuie să controlezi universul.
E suficient să înveți să dansezi elegant în mijlocul haosului.

Trăim într-o eră în care toți par să fi primit, odată cu telefonul, și o mică iluzie de omnipotență. Poți comanda mâncare, poți schimba lumina din cameră, poți edita fața realității cu un filtru. Ce n-au spus manualele de utilizare, însă, e că nu poți comanda viața. Ea vine fără buton de „undo” și fără garanție extinsă. Poți doar… să dansezi.

Nu trebuie să fii dirijorul unui univers perfect sincronizat. E suficient să te miști cu o oarecare grație printre propriile contradicții, printre zilele care merg invers și gândurile care refuză să se alinieze. A dansa în mijlocul haosului înseamnă, de fapt, să spui: „da, viață, știu că ești absurdă, dar hai să jucăm totuși ceva împreună”.

Viața nu are margini. Are curbe. Și unele dintre ele sunt atât de neașteptate încât te trimit într-o direcție pe care nici aplicațiile de navigație spirituală nu o pot anticipa. Dar tocmai acolo, în curbura aceea ușor amețitoare, se ascunde sensul. Nu sensul absolut – acela e o glumă cosmică – ci sensul personal, mic și strălucitor, pe care îl descoperi când nu mai încerci să înțelegi totul cu mintea, ci să simți ceva cu inima.

Și, sincer, viața e ciudat de coerentă. Nu logic, ci estetic. Se întâmplă lucruri care, luate separat, par haotice, dar puse împreună, după ani, se leagă într-o compoziție subtilă, de parcă un regizor ironic, dar bine intenționat, ar fi gândit totul. Ai impresia că te pierzi — și, surpriză, exact acolo găsești ceva ce nu știai că ai pierdut.

Nu ești pierdut. Doar mergi pe o sferă cu personalitate. Iar sfera, să fim sinceri, pare să aibă un simț al umorului impecabil: te pune să te învârți, să cazi, să te ridici, să te rătăcești — și apoi să realizezi că rătăcirea era doar o altă formă de mișcare. Poate că nu există „drumul greșit”. Există doar trasee panoramice mai lungi.

Poate că adevărata înțelepciune a secolului XXI nu e să știi totul, ci să nu te mai sperii când se prăbușește Wi-Fi-ul realității. Să rămâi acolo, calm, ironic, lucid, privind cum haosul se rearanjează singur într-o nouă ordine, una neașteptată, dar perfect potrivită momentului.

Așa că da — nu controla universul. Lasă-l să fie magnific de dezordonat. Tu doar învață să te miști frumos prin el. Cu un zâmbet ușor melancolic, ca un dansator care știe că muzica nu e veșnică, dar că merită fiecare pas.